O veche legendă arabă povestește că o fată din lumea Djinilor s-a îndrăgostit de un tânăr pământean. Pentru că iubirea lor era interzisă, duhurile au decis s-o pedepsească și au transformat-o într-un copac. Iar lacrimile ei au continuat să curgă, transparente și parfumate, din trunchiul bătut de vânturile deșertului. Mii de ani au trecut de atunci și copacul rănit și tăcut împrăștie încă miresme solidificate sub forma unei rășini cristaline, aflată cândva la mare preț printre călătorii dunelor și regii din Orient. Tămâia, simbolul Omanului, este această comoară, pe care străvechii magi i-au adus-o în dar însuși copilului Isus. Odinioară, arborele de tămâie era considerat sfânt și înțelepții spuneau că are incredibile puteri vindecătoare. În vremuri apuse, Sultanatul Omanului era vestit printre negustori și făcea parte dintr-un Drum al Tămâii, la fel de renumit ca Drumul Mătăsii, ce lega lumea mediteraneeană de Arabia și India. Nabateenii, misteriosul popor care a construit Petra, orașul din stâncă, recoltau tămâia din sudul Omanului și o vindeau împreună cu alte mărfuri și mirodenii. A descoperi misterele acestei rute comerciale vechi de secole poate fi un motiv suficient pentru o vacanță în Oman.
Dar această țară fascinantă, care aduce împreună aridele Wadi, câmpiile luxuriante de pe coasta Mării Arabiei și lanțurile magnifice ale munților Hajar, are mult mai multe secrete de dezvăluit. Dacă ești în căutarea inspirației pentru o călătorie fără egal, rândurile care urmează îți oferă cele mai convingătoare argumente pentru o vacanță în Oman, locul în care prezentul și atemporalul se întâlnesc, într-o experiență de neuitat.
1. O vacanță în Oman este o călătorie în timp
În sudul peninsulei arabice se întinde o regiune nisipoasă, aridă, fără copaci cunoscută sub numele de Rubʿal-Khali. Deși astăzi este traversată de conducte de petrol, această zonă deșertică este încă teritoriul beduinilor nomazi. Pe acest tărâm prea puțin ospitalier, însă plin de mistere, se află Sultanatul Omanului, renumit odinioară pentru negoțul cu tămâie și metale, dar și pentru poziția sa strategică. Cândva, Omanul era văzut ca o adevărată oază în mijlocul deșertului:
Această faimă de ținut miraculos, ascuns între dune, s-a păstrat de-a lungul veacurilor și dăinuie și astăzi. Multe neamuri, printre care perșii, portughezii, otomanii sau britanicii au stăpânit Omanul, iar eliberarea sa a început târziu, acum câteva decenii. Tot atunci, Oman s-a întâlnit cu modernitatea, dar schimbarea nu a putut șterge amprenta vremurilor de demult. Iată de ce o vacanță în Oman poate deschide porți nebănuite spre trecut, de vreme ce întâlnești la tot pasul castele și fortărețe, ruine și întinderi sălbatice, unde hălăduiesc triburi nomade. Chiar și orașele gemene Muscat și Matrah au păstrat ceva din atmosfera lor de porturi arhaice și din vechile tradiții maritime.
Din sudul Omanului, din Dhofar pornea Drumul Tămâii, trecând prin Mesopotamia (actualul Iraq), intersectându-se apoi cu Drumul mătăsii și continuând către Europa și Orientul îndepărtat. Potrivit marelui călător arab din secolul al X-lea, Abu Al Masudi, cunoștințele marinarilor omanezi despre navigație și astronomie și experiența lor erau atât de vaste, încât mulți negustori îi angajau adesea, pentru a le ghida drumul pe mare. Se spune că Sohar, o veche capitală din Oman și un port din care negustorii plecau spre India și China, este locul de naștere al legendarului Simbad Marinarul. O vacanță în Oman nu este suficientă pentru a descoperi fabuloasa istorie a acestei țări. Dar poți simți ceva din atmosfera atemporală și vraja poveștilor arabe, vizitând forturile arhaice, satele și casele antice din fiecare regiune a țării. În Oman sunt cinci situri incluse în Patrimoniul Mondial Unesco, dintre care unele sunt foarte vechi.
Poți călători în timp până în Epoca Bronzului, cu peste 5000 de ani în urmă, descoperind siturile arheologice Bat, Al Khutm și Al Ayn, care alcătuiesc unele dintre cele mai bine conservate așezări antice și necropole din lume. Sau poți vizita forturile Fortul Nizwa, Fortul Jalali și Mirani din Old Muscat, Fortul Nakhal din Al Batinah sau Fortul Bahla, o remarcabilă întruchipare a geniului islamic medieval, o oază fortificată și un exemplu remarcabil de ansamblu arhitectural defensiv.
2. Muscat este unul dintre cele mai primitoare orașe din lume
O vacanță în Oman începe, de obicei, în Muscat, capitala Sultanatului, un oraș fascinant, care păstrează sub aerul metropolitan secretele unor timpuri de poveste. Bătrânul port în care acum mii de ani negustorii străini, călătorii și aventurierii veneau din diferite colțuri ale lumii, umplând străzile de zarvă și culoare a prins avânt din anii ‘70, sub oblăduirea lui Qaboos bin Said, unul dintre cei mai longevivi sultani. Vederile sale largi și deschiderea spre Occident au scos Omanul din izolare și au dus la ascensiunea și modernizarea sa. Ceea ce te uimește în Muscat este îmbinarea armonioasă dintre vechi și nou, dintre adânc și înalt, dintre contemporan și tradițional. Orașul se ridică în mijlocul unui golf, înconjurat de valurile molcome ale Mării Arabiei și câmpiile domoale din vest, din regiunea Al Batinah, dar dominat de înălțimile spectaculoase ale munților Hajar. În mijlocul unei vegetații sărace, deșertice, izbucnește verdele luxuriant al rezervației naturale Qurum, unde turiștii pot face croaziere, snorkeling sau explorări printre uriașele mangrove ce se întind de-a lungul coastei.
Muscat are o arhitectură neobișnuită cu influențe arabe, portugheze, persane, indiene, africane și occidentale. La marginea mării, poți admira palatul în stil indian al sultanului.
În Muscat te poți răsfăța în camerele imense ale hotelurilor de lux și poți privi răsărituri și apusuri din balcon, în timp ce te delectezi cu o ceașcă de ceai verde cu cardamon, șofran, scorțișoară sau petale de trandafir. Poți alege un hotel tradițional, precum Fort Guest House, cu ferestre arcuite și paturi cu baldachin sau te poți bucura de confortul și opulența unor hoteluri ultramoderne, precum W Muscat, de pe plaja Qurum, care păstrează minunate interioare orientale, într-o atmosferă de lux. Se spune că cele mai frumoase priveliști le poți găsi în Muttrah, o wilayah (provinicie) de pe coastă, fie că vrei să admiri marea, fie vrei să te lași încântat de vestigii istorice sau de coloratele souks.
Dacă ești îndrăgostit de cultură, poți pleca într-un itinerariu captivant, vizitând moscheele cu arabescuri, muzeele grandioase, castelele, palatele și forturile din Muscat și din apropierea sa.
Marea Moschee a Sultanului Qaboos din Muscat este cea mai impresionantă moschee din Oman, cu o suprafață de 416.000 m2, care poate primi mai mult de 8000 de credincioși. Această moschee este o minune a arhitecturii moderne, o fuziune a stilurilor arhitecturale din Oman, Islam și Orientul Mijlociu și una dintre puținele din Arabia care permite intrarea vizitatorilor non-musulmani.
Iar dacă adori viața mondenă, restaurantele și cluburile din Muscat îți oferă experiențe de neuitat, atât ziua, cât și în nopțile fierbinți și parfumate. Va fi o adevărată sărbătoare a simțurilor să guști delicata halwa la Al Hosti Omani Sweets, alături de o ceșcuță de kahwa, lăsându-te îmbătat de mireasma uluitoarelor mirodenii și de ritmurile dulci ale muzicii orientale.
Indiferent unde alegi să mergi, vei rămâne cu aceeași senzație pe care au împărtășit-o mii de călători, după o vacanță în Oman: că Muscat este unul dintre cele mai curate și prietenoase orașe din întreaga lume arabă.
3. Poți călca pe nisipuri fine ca mătasea și urca în înălțimi maiestuoase
O vastă câmpie pietroasă și deșertică ocupă centrul Omanului, o țară ce se întinde din nordul peninsulei Musandam la strâmtoarea Ormuz, cuprinzând și insulele Masirah și Al- Hallaniyyah. Cei care merg pentru prima oară într-o vacanță în Oman ar putea crede că vor găsi aici numai dune de nisip, stânci și plante spinoase din pustiu, dar realitatea este cu totul alta. Pe lângă experiența unică a deșertului, Oman ascunde numeroase minuni, așteptând să fie descoperite de iubitorii mărilor și pasionații peisajelor montane.
Câmpia de coastă, lungă și îngustă, cunoscută sub numele de Al-Bāṭinah, se întinde de-a lungul Golfului și este presărată cu nisip alb și însorit, plaje stâncoase și insule sălbatice, unde întâlnești mai multe țestoase decât oameni și poți zări grupuri de delfini săltând din ape pe lângă bărci. Peste 3000 de kilometri de coastă se desfășoară sub forma mirificelor plaje din Oman, unele dintre cele mai frumoase din regiunile arabe. Fie că ești în căutarea liniștii și vrei să asculți numai valurile, spărgându-se de stânci, fie că îți dorești o experiență plină de viață și palpitantă, plajele din Oman îți oferă mult mai mult decât te aștepți. Poți găsi locuri retrase, precum tihnita plajă Yiti, Qantab Beach, fermecătoarea Al Sifah sau Al Sawadi, plaja vestită pentru scoicile sale, cu peisaje pitorești, împrejurimi calme, ape cristaline și nisip moale, locuri ideale pentru camping și pentru a surprinde cele mai frumoase apusuri de soare văzute vreodată. Multe dintre insulele din Oman sunt situate în apropierea acestor plaje, iar aventuroșii pot simți fiorul explorării, descoperind peisaje spectaculoase și specii marine stranii, ca șerpii de mare, dar și cetacee uimitoare, precum balena albastră pitică, balena cu cocoașă, cașalotul și diferite specii de delfini.
Dar nu toate plajele sunt liniștite și retrase în Oman. Unele, precum Al Qurum, sunt renumite pentru atmosfera plină de viață. Cu coasta sa presărată cu palmieri, plaja Al Qurum oferă un peisaj încântător pentru cei care vor să se relaxeze și numeroase activități precum jet ski sau snorkeling, pentru cei care vor senzații tari. Situată în orașul Muscat, plaja este unul dintre cele mai animate din Oman, înconjurată de diverse cafenele, restaurante și centre comerciale. Deseori denumită „Norvegia Arabiei”, Peninsula Musandam este, de asemenea, unul dintre punctele de atracție pentru o vacanță în Oman. Cu munți ascuțiți asemeni unor fiorduri, cer senin, ape în nuanțe de albastru și verde, Peninsula Musandam găzduiește o priveliște uimitoare. Vizitatorilor le place să facă excursii cu barca, să exploreze vârfurile și coastele, să facă scufundări și să urmărească delfinii și diverse animale sălbatice, să se bucure de aceste locuri nemaivăzute, pe care le vor purta multă vreme în suflet când se vor întoarce în marile lor orașe.
Cât despre iubitorii de cățărări și trasee montane, întregul lanț al Munților Ḥajar le stă la dispoziție. Aceștia se întind maiestuoși spre sud-est, paralel cu coasta golfului, de la Peninsula Musandam până la un punct de lângă Capul al-Ḥadd, în vârful cel mai estic al Peninsulei Arabe. Muntele Shams sau „Muntele Soarelui”, cu o înălțime de 2.980 de metri este cel mai înalt punct al țării. Un imens wadi separă munții Hajar în două grupe, în vreme ce un platou interior se întinde de la lanțul muntos, spre sud-vest până la marele deșert Rubʿ al-Khali („Cartierul Gol”), pe care sultanatul Oman îl împarte cu Arabia Saudită și Yemen. Munții Hajar sunt presărați cu peșteri misterioase și minunate wadis, cu ape cristaline, plantații de curmali, cu păduri luxuriante, ascunzând frumoase peisaje rurale. Wadi Bani Khalid, Wadi Shab, Wadi Al Abriyeen sau Wadi Darbat sunt printre cele mai faimoase, adevărate insule în deșert unde apele râurilor se strâng când plouă, formând piscine naturale, înconjurate de dealuri pitorești, vegetație luxuriantă și cascade splendide.
În regiunea Dhofar, terenurile fertile și precipitațiile musonice permit naturii să reverbereze, uimind prin întinsele zone cu palmieri de cocos, dealurile cu arbori de tămâie, gingașii salcâmi și oleandri.
4. Te vei îmbăta cu miresme și arome
După ce privirea ta s-a încărcat de prea multa frumusețe a Omanului, este vremea pentru desfătarea altor simțuri. Odinioară, Drumul Tămâii se intersecta în Oman cu un renumit Drum al mirodeniilor, de-a lungul căruia vânturile purtau parfum de cuișoare, piper negru, cardamon sau scorțișoară. Condimentele erau la mare cinste, asemeni țesăturilor fine sau covoarelor orientale. Faima lor în Occident poate fi atribuită și negustorilor din Oman, care făceau comerț cu diferite orașe antice și aduceau aici nucșoară, curcuma, cardamon și multe altele.
Astăzi, bucătăriile tradiționale te îmbie cu gusturi suprinzătoare și miresme tari și a le descoperi este un motiv suficient de puternic pentru o vacanță în Oman. Fiind cândva un imperiu puternic, Omanul nu este străin de influențele străine, pe care le-a absorbit în propria sa cultură. Arta culinară din Oman include preparate din toate colțurile lumii, de la chai-ul indian îndulcit cu karak până la legumele fierte cu lapte de nucă de cocos și chilli. Curmalele și peștele sunt ingredientele native, iar printre felurile tradiționale se numără maleh, un ceviche de pește sărat înmuita în lime cu ceapă, madrouba, un piure incredibil, din orez cu parfum de turmeric, acoperit cu cardamon și ceapă caramelizată sau curry de creveți cu nucă de cocos. În Mall-uri și vestitele Souks, vânzătorii oferă pahare cu boabe de porumb dulce, cu suc de lămâie, sare și piper roșu picant. În porturi poți gusta preparate de pește și fructe de mare, dar și deliciosul mezze, un platou cu hummus proaspăt, baba ganoush, salată de măsline și labneh, împreună cu bucăți rotunde de pâine turcească cu semințe de nigella. Deși falafelul nu este originar din Oman, pe plaja din Qurum poți găsi un sandwich special, Arax Falafel, cu chiftele fragede de năut , murături și conopidă prăjită în tahini. Și, pentru că Oman rămâne țara tămâii, poți găsi în unele restaurante chiar și înghețată cu această aromă, numită luban, alături de alte miresme, precum cele de curmale, cardamon sau halwa.
5. O vacanță în Oman te hrănește cu povești și vise
Dacă în copilărie ai fost vrăjit de Cartea celor O mie și una de nopți, îți amintești de șiretenia prințesei Scheherezada, care a scăpat de la moarte, ținându-și soțul, pe regele persan Shahryar, captiv într-o lume a poveștilor fără sfârșit. O astfel de lume fascinantă este Omanul, în care fiecare loc spune o poveste. Frumusețea sa naturală uluitoare este împletită cu un caleidoscop de istorie, cultură și tradiții, găzduind personaje mitice ale căror aventuri continuă să fie spuse în întreaga lume. Sindbad Marinarul sau Regina din Saba sunt printre figurile de legendă care au legătură cu Sultanatul Omanului. Sohar, capitala antică a Omanului, este unul dintre pretinsele locuri de naștere ale vestitului marinar, în vreme ce exotica regină din Saba și-ar fi avut palatul chiar în Salalah sau în Sumhurum, actualmente un sit arheologic din Dhofar.
O altă legendă străveche povestește că însuși regele Solomon a ordonat djinnilor să sape un număr mare de aflāj, misterioasele canale de apă construite în epoca fierului, în Oman, pentru a fertiliza pământul.
Dar nimic nu întărește mai mult sentimentul de a fi prins într-o poveste ca o vizită la uimitoarele castele și forturi din Oman. Pe coastă, în vârful munților, în deșerturi, indiferent unde ai merge în Oman, vei întâlni o fortăreață sau o cetate, unele vechi de sute de ani, din vremea portughezilor, altele mai recente, dar la fel de fascinante. O vacanță în Oman nu este completă dacă nu explorezi misterele castelelor sale și nu asculți poveștile de dragoste sau luptă ascunse între zidurile lor. Poți începe cu Fortul Muttrah care se înalță maiestuos pe vârful unui munte în apropiere de Old Muscat. Cunoscut și sub numele de „Koot Muttrah”, fortul pare desprins din basme, fiind unul dintre cele mai vechi din Oman, ridcat încă din secolul al XVI-lea. Fortul din Sohar este un paznic al memoriei, aducând aminte de timpurile în care vechea capitală făcea legătura între Marea Roșie, India și Orientul îndepărtat și purta numele de ”Poarta Chinei”.
Fortul Ar Rustaq poartă legende străvechi, vorbind despre originile preislamice sasanide ale orașului. Curmalii încărcați de roade, wadi-urile pitorești și bogăția de situri istorice fac ca acest fort să fie îndrăgit de locuitorii din Oman și de turiști deopotrivă. În apropierea sa se află Castelul Al Hazm o fortăreață masivă situată într-o câmpie largă, cu galerii secrete, porți istorice și temnițe, una dintre cele mai enigmatice cetăți din Oman.
Situat între marile orașe Sohar și Muscat, Castelul Barka făcea parte din șirul impresionant de forturi de-a lungul Coastei Batinah, păzind navele comerciale și protejând ruta către Rustaq. Barka în sine este renumit pentru țărmul său liniștit, cu palmieri bogați. Acestea sunt doar câteva dintre locurile de poveste din Oman, la care turiștii pot adăuga, după voie, forturile din Jalali și Mirani, adevărate icoane ale Muscatului sau Fortul Bahla, cel mai mare din întregul sultanat și reședința dinastiei Nabhani care a condus Omanul mai bine de 500 de ani, precum și alte locații incredibile ce pot fi descoperite de-a lungul unui tur cultural în Oman.
6. Vei întâlni oameni extraordinari
Pentru oricine alege o vacanță în Oman, va fi plăcut să afle că numeroși turiști i-au declarat pe oamenii din această țară printre cei mai amabili de pe Pământ. Pare exagerat, dar sunt mulți cei care mărturisesc două lucruri: că Muscat li s-a părut unul dintre cele mai curate orașe din lume și că locuitorii din Oman i-au surprins nespus prin prietenia, generozitatea și ospitalitatea lor.
Omanul este o țară islamică, dar acceptă foarte mult alte religii și culturi, permițând oricui să-și practice credința în mod liber, fără prejudecăți. Acest tip de cultură pașnică și tolerantă face din Oman una dintre cele mai sigure și mai prietenoase țări din lume.
7. Te așteaptă asfințituri epice printre dune
”Ducem o viață aparte. Seara, după cină, totul se liniștește și ne adunăm să privim stelele și să ne bucurăm de tăcere…”, acestea sunt cuvintele unui tânăr beduin ce însoțește călătorii de-a lungul vastelor întinderi nisipoase din Sharqiya Sands. Numit și Wahiba Sands, după triburile care își duc viața aici, acest sanctuar de nisipuri este familiar numai ”locuitorilor deșertului”, gazelelor, șopârlelor sfioase și arborilor pitici, ce pot rezista împrejurimilor aspre. Turiștii pătrund cu uimire și oarecare neliniște în aceste locuri de care au auzit doar în filme și povești, Dar o oprire în deșert este una dintre experiențele miraculoase dintr-o vacanță în Oman. Cei însetați de aventură sau căutătorii de experiențe spirituale vor găsi printre dune momente de pace și conectare cu o realitate profundă, pe care nu o pot întâlni pe străzile aglomerate ale marilor orașe. Nisipul ridicat de musoni și de puternicele shamal, vânturile care suflă peste Golful Oman poate atinge înălțimi de aproape 100 de metri, adevărate dealuri printre care soarele se înalță și coboară într-o atmosferă de vis, ca la începuturile lumii.
În deșerturile din Oman poți găsi tabere organizate în stil beduin, dar cu toate facilitățile pentru relaxare și confort. Wahiba Bedouin Rustic Camp este un astfel de loc, de unde poți privi apusuri spectaculoase sau porni într-o aventură unică de-a lungul deșertului, trecând și pe lângă așezămintele tradiționale beduine, care îți vor aprinde imaginația. Din Wahiba Desert poți porni către unul dintre incredibilele wadis, oazele cu ape de smarald sau poți vizita ruinele unor așezări antice, precum Vechiul Oraș Ibra și satul Qafifa, cu străzile înmiresmate de adieri de tămâie.
8. Oman este locul unei culturi legendare
Oman este locul prin care au trecut numeroase neamuri și fiecare a lăsat o amprentă asupra culturii acestei țări orientale. Dincolo de influențele persane, portugheze, otomane sau britanice, spiritul islamic este cel care definește, în primul rând, cultura omaneză. Omanul are propria sa ramură islamică, numită ibadism, dar sunt practicate și credințele șiite sau sunite. În timp ce majoritatea locuitorilor din nordul Oman împărtășesc o cultură comună arabă, musulmană și tribală, regiunea Dhofar rămâne distinctă din punct de vedere cultural, mai aproapiată de influențele învecinatului Yemen. Luna islamică a postului, Ramadanul și alte festivități islamice sunt evenimente foarte importante în cultura Omani. Dacă vei alege o vacanță în Oman în perioada Ramadanului, în lunile martie-aprilie, vei avea o experiență culturală unică, deși există unele restricții. Dat fiind că în timpul acestei sărbători musulmanii țin post între răsărit și apus, multe restaurante sunt închise în timpul zilei.
Ramadan este un timp al devoțiunii spirituale și reconectării familiale, unul dintre cei cinci piloni ai credinței musulmane, alături de pelerinajul la Mecca, Shahadah (profesiunea de credință musulmană), rugăciunile zilnice și ocrotirea celor săraci. În zilele de Ramadan, femeile pregătesc o varietate de mâncăruri speciale, ca pentru o mare sărbătoare. Până când soarele ajunge la orizont, aerul miroase delicios și străzile sunt goale, toți sunt acasă, așteptând încheierea postului zilnic și momentul în care se reunesc în jurul mesei. Când soarele apune, moscheele din jurul orașului încep să sune chemarea la rugăciune. Musulmanii iau o gustare cu apă și curmale, se opresc pentru rugăciunile de seară și apoi se întorc pentru a începe sărbătorile cu familiile lor. Este o atmosferă deopotrivă solemnă și plină de bucurie, din care se poate împărtăși orice vizitator care alege Omanul pentru a-și îmbogăți experiența culturală.
Un tur al moscheelor din Oman poate întări înțelegerea culturii acestei țări străvechi, care poartă încă puternicul spirit al trecutului. Este de ajuns să pătrunzi în Sultan Qaboos Grand Mosque din Muscat sau Marea Moschee din Nizwa pentru a simți ceva din acest spirit grandios. Deși clădirile sunt noi, aerul mistic care le străbate este același din care se împărtășeau credincioșii acum sute de ani.
Dacă alegi Nizwa, fosta capitală a Omanului din secolul al VI lea și unul dintre cele mai vechi orașe din Sultanat, vei avea o imagine completă despre fervoarea culturală ce însuflețește țara. Vei putea admira aici Moscheea So’al construită în secolul secolul IX d.Hr., Moscheea Ash-Shawathinah din Uqr și Moscheea Ash-Sharja, Moscheea Al-Ain, Moscheea Ash-Sheikh și Moscheea Shuraij din Tanuf construită în jurul anului 1000 d.Hr. Pașii te vor purta prin labirintul de coridoare ale Fortului Nizwa, construit în 1668 d.Hr. de imamul Sultan Bin Saif Al Ya’rubi, o fortăreață formidabilă și cel mai vizitat monument al Omanului. Sau te vor duce în Nizwa Souq, piața tradițională, unde poți admira surprinzătoare obiecte artizanale și artefacte uimitoare, precum khanjarul, pumnalul curbat, un adevărat simbol omanez, vasele de ceramică sau cupru, săbiile și obiectele decorative.
În sfârșit, vei putea admira Falaj Daris, un sit al Patrimoniului Mondial UNESCO, cel mai mare falaj sau sistem de irigare, vechi de sute de ani, un alt simbol important al istoriei Omanului.
9. O vacanță în Oman reprezintă o împărtășire de tradiții
De la straiele cu influențe tribale până la incitantele dhow, navele tradiționale cu vele, Oman este un ținut al datinilor și orânduielilor seculare, care își mențin un loc însemnat în viața locuitorilor și îi fascinează pe turiști. Deși sunt atât de prietenoși și toleranți cu străinii, majoritatea omanezilor trăiesc încă într-o societate patriarhală, cu o stratificare socială rigidă, simbolizată chiar de îmbrăcămintea tradițională, o adevărată marcă a identității etnice. Lungile tunici bărbătești, așa numitele thawb sau dishdashah, albe, liliachii sau negre, muzarul, un turban pentru cap, pumnalul ceremonial khanjar sau assa, bastonul folosit pentru ocazii formale, toate vorbesc despre apartenența tribală sau regională a celui care le poartă.
Cât despre femei, frumusețea lor se împletește cu modestia: atunci când sunt în public, majoritatea poartă abaya, o rochie neagră simplă și obișnuitul hijab. Dar atunci când ești invitat la o masă de sărbători, le poți vedea înflorind asemeni unor trandafiri, în rochiile tradiționale omaneze, lihaf, țesute în culori vii și sporindu-și strălucirea cu bijuterii fine de aur. Iar dacă mergi într-o vacanță în Oman ai destul de des ocazia să participi la mese bogate, pentru că ospitalitatea este la mare preț printre locuitorii din sultanat. Primește această tradiție cu sufletul deschis. Vei fi întâmpinat cu zâmbete largi și voiosul Salam Alaykum, salutul prin care omanezii îți urează ca pacea să fie mereu cu tine. De pe masă vor fi nelipsite bolurile de curmale, ceșcuțele de qahwa, cafea cu cardamon și fructele, iar la plecare gazda îți va dărui parfumuri și tămâie. Sunt multe alte obiceiuri cu care te vei întâlni în Oman și, înainte de a pleca în vacanță, poți petrece o vreme citind despre ele. Iar dacă vei avea noroc să participi la o nuntă tradițională în Oman sau la unul dintre celebrele festivaluri, precum cele din Muscat sau din Salalah, vei fi purtat într-o lume amețitoare de ritmuri magice, cum numai în ținuturile orientale poți găsi.
10. Vei aduce cu tine suveniruri unice din efervescentele Souks
Înainte să închei o vacanță în Oman, vei simți cum nostalgia se strecoară în sufletul tău și îți va fi deja dor de aceste locuri miraculoase. O vizită în piețele din Oman, vestitele Souks, este o desfătare a simțurilor, dar și un prilej de a lua cu tine o amintire din țara cu oameni calzi și peisaje mirifice. Souks sunt piețe tradiționale în aer liber, cu o atmosferă de bazar, cu tocmeli și chilipiruri, în care ești ispitit la tot pasul de voci îmbietoare, miresme și explozii de culoare și unde poți găsi orice, de la vase de gătit până la bijuterii și obiecte artizanale. Fie că vei alege ceramica colorată din Bahla, lucrată din argila încântătoarelor wadi, un mandoo din lemn gravat sau un vas delicat de cupru, încrustat cu motive orientale, vei avea sentimentul că iei cu tine un duh secret, spiritul acestor tărâmuri de poveste. Poate că vei alege un khanjar de argint, cu mâner de fildeș, simbol de noblețe și curaj sau un coș împletit din frunze de curmal, însemn al ospitalității omaneze. Tarabele exotice din souks te vor ține multă vreme într-o captivitate plină de uimire, căci îți va fi greu să te desparți de colierele prețioase, de sticluțele de parfumuri, de delicatele dalla, ceșcuțele de cafea omaneză și de multe alte obiecte artizanale care vorbesc despre tradiționalul Oman.
Indiferent ce suvenir vei lua cu tine, nu uita să adaugi câteva bucăți de tămâie galbenă și parfumată, darul prețios al regilor, ce poartă în mireasma sa toate trăirile unice de care te-ai bucurat în incredibilul Oman.
Citește și 5 locuri neștiute pentru un sejur în Oman spectaculos
VIS și MAGIE cu DreamTeam Holidays
Descoperă cele mai frumoase sejururi în Oman >>> oferta AICI