Circuit în Maroc: 10 zile si 9 nopți de aventuri și experiențe magice

Vino în lumea magică a ’’Celor 1001 de nopți’’, să asculți poveștile Șeherezadei despre un tărâm încărcat de mistere, Marocul. Vacanța ta va fi una memorabilă, plină de activități și obiective grozave, printr-un circuit în Maroc special creat de noi pentru ca tu să ai parte de o experiență ce face cinste destinației și îți oferă ție amintiri sculptate pentru totdeauna în suflet.

Dacă alegi să călătorești cu noi, vei descoperi că acesta este un circuit unic, complex, fascinant așa cum altul nu mai există pe piață: cu zile pline de aventură, experiențe fantastice și amintiri care vor dăinui toată viața, în incredibilul Maroc, țara celor o mie și una de nopți!

Circuitul îți oferă șansa să descoperi și să explorezi tainele minunate ale unei țări cu o civilizație complexă, cu o istorie de 23 de mii de ani. Cutreierăm Marocul de la nord la sud și de la vest la est, trecem prin orașe magice, prin piețe aglomerate, palate maure, dormim în deșert sub cerul plin de stele, trecem prin platouri grandioase de film, ne delectăm cu una dintre cele mai gustoase bucătării din lume si multe alte experiențe autentice care alintă sufletul!

ATENȚIE! LOCURILE SUNT LIMITATE!

Circuit în Maroc: 26 OCTOMBRIE – 4 NOIEMBRIE 2023

Ziua 1: București – Casablanca ( cu escală în Paris)

Întâlnire la Aeroportul International Henri Coandă București pentru formalități. Zburăm din București către Casablanca. Vom fi preluați de la aeroportul din Casablanca și apoi ne vom caza prima noapte la Hotelul Al Walid 3* (sau similar).

Ziua 2: Casablanca – Rabat – Chefchaouen

Începem în forță circuitul în Maroc vizitând Casablanca, unde, aici încep marile prietenii, așa cum, desigur știi din filmul cu același nume, și de aici începe și prietenia noastră de 11 zile cu Marocul. Casablanca este cel mai mare oraș și port al Marocului, cu o populație de peste 5.5 milioane de locuitori, un oraș modern care impresionează prin bulevarde largi, animate și clădiri bine întreținute, înalte, de culoare albă, cu un centru colonial de o frumusețe revigorantă. Vom vizita împreună impresionanta Moschee Hassan al II lea, una dintre cele mai mari moschei din lume și totodată una dintre cele 2 moschei din Maroc care pot fi vizitate de non-musulmani.

Ne îndreptam către Rabat. Vizităm împreună Oudayas Kasbah (sit ce aparține Patrimoniului Mondial Unesco) și Turnul Hassan (minaretul unei moschei neterminate din Rabat, început în 1195, se intenționa ca turnul să fie cel mai mare minaret din lume, împreună cu moscheea, de asemenea, destinată a fi cea mai mare din lume, însă în 1199, sultanul Yaqub al-Mansur a murit, iar construcția moscheii a fost oprită). Seara ne îndreptăm spre Chefchaouen unde ne vom petrece noaptea la Hotel Jibal Chaouen 3* (sau similar).

Ziua 3: Chefchaouen – Volubilis – Fes

Dimineața ne pierdem prin Chefchaouen, orașul albastru al Marocului. Va fi o dimineață numai bună de făcut o mulțime de poze. Ne îndreptăm apoi către orașul Fes (cartierul istoric al orașului face parte din Patrimoniul Mondial Unesco) și ne oprim pe drum la ruinele romane Volubilis (cel mai important sit arheologic din Maroc). Vizităm minunata panoramă oferită de munții Rif (un loc neatins, plin de piscuri calcaroase, pante acoperite cu flori sălbatice și sate uitate de timp, munți ce au o lungime de 290 km, situați în zona de nord a Marocului, urmând coasta Mediteranei) și ne vom opri pe drum în diferite locuri pentru a imortaliza mirificele peisaje. Noaptea o vom petrece în orașul Fes, la Hotel Arena 3* (sau similar).

Ziua 04: Turul ghidat al orașului Fes

Suntem azi în capitala religioasă a Marocului, cel mai vechi dintre cele 4 orașe imperiale. De 1300 de ani centrul vechi al orașului adăpostește moschei, magazine, locuințe, hoteluri tradiționale, vopsitorii, restaurante ascunse toate într-un labirint de străduțe înguste. Vizitam Fes într-un tur ghidat, având următoarele atracții principale: Poarta Palatului Regal Dar el Makhzen – una dintre reședințele actualului rege al Marocului, o excepțională lucrare de artă ce face parte din Patrimoniul Mondial Unesco, Cartierul evreiesc (Mellah), Universitatea Al Quaraouiyine, considerată a fi cea mai veche universitate din lume, Chouwara Tannery, vopsitoria de piele, cu priveliștile ei și aromele de neuitat, Muzeul Attarine, Fântânile Najjarine și Mausoleul lui Moulay Idriss, ne vom pierde pe străduțele înguste și vom face cumpărături și nu vom rezista bunătăților din jurul nostru. Noaptea o vom petrece la același hotel din Fes, Hotel Arena 3* (sau similar).

Ziua 05: Fes – Ifrane – Azrou – Midelt – Errachidia – Erfoud – Desertul Merzouga

Azi coborâm din nord în sud, de la munte către deșert. Ne vom plimba de-a lungul munților Atlas – în impresionantele păduri de cedru vom întâlni macaci, maimuțe din rasa Barbary, rasă specifică acestei zone și clasificată a fi printre primele rase de maimuțe din lume. Drumul va fi spectaculos. Vom trece pe lângă resortul de ski din Ifrane – denumit si Elveția Marocului. După-amiază ajungem în deșert, lângă Merzouga. De aici începe Sahara care străbate toată Africa, până în Egipt. Și începe cu o dună imensă, înaltă cât un munte, cu multe dune mici, numită Erg Chebbi. Vom face o plimbare cu cămila peste dunele sahariene din Erg Chebbi la apus – o experiența de vis într-un peisaj impresionant. Noaptea o vom petrece în deșert, vom dormi sub lumina stelelor sahariene, în corturi, mic dejun și cina autentică marocană incluse, unde vom învăța să batem tobele în stil tradițional alături de ghizii berberi locali.

Ziua 06: – Desertul Merzouga – Rissani – Tinjdad – Dades

Azi ne trezim în deșert și ne pregătim de o zi minunată. Vom face safari cu Jeepul, excursie în care vom descoperi deșertul negru, plin de fosile ce ne arată că odată Sahara era fundul unui mare Ocean. Vom vedea cum trăiesc nomazii în deșert și vom vizita satul Khamlia, sat ce răsună pe ritmuri de muzică berberă Gnawa și este locuit în principal de persoane de culoare. Plecăm din deșert și, pe drum, ne vom bucura de mirificele peisaje și scenarii oferite de marele canion Todra Gorge – locație ce a fost scena de filmare pentru multe filme și reality show-uri. Noaptea o vom petrece în orașul Dades la Hotel Chems Boulmane Dades 3* (sau similar), unde vom servi cina.

Ziua 07: Dades – Ouarzazate – Ait Ben Haddou – Marrakech

Din nou o zi frumoasă, așa cum au fost toate cele de până acum. Vom fi plimbați de-a lungul Văii Trandafirilor (Valley of Roses) pe drumul celor o mie de Kasbahs – este una dintre principalele atracții din Maroc, un traseu spectaculos, posibil cea mai fascinantă experiență, unde vom descoperi paradisuri exotice și stilul de viață al populației Berber.

Ne oprim apoi în Ouarzazate recunoscut ca Hollywood-ul Africii. Vom vizita aici cel mai mare studio de film din Maroc și din lume, Atlas Studio, unde s-au filmat, printre altele, The Jewel of the Nile, Aladdin (2019), The Mummy, Gladiator, Kingdom of Heaven, Asterix & Obelix: Mission Cleopatra, Game of Thrones, Atlantis, The Amazing Race 10, Vikings, Prison Break. Vom vizita apoi ceva și mai frumos, situl Kasbah Ait Ben Haddou, care aparține patrimoniului Unesco, si el locul de filmare al unora dintre cele mai cunoscute seriale și filme (Game of Thrones, Prince of Persia, Kingdom of Heaven etc). Plecăm acum către Marrakech, dar ca să ajungem acolo, drumul va urca de la nivelul deșertului până la peste 2000 de metri, pentru a coborî iar spre final. La plecarea din Ouarzazate către Marrakesh vom admira și Valea Draa, valea celui mai lung râu din Maroc. Vom trece apoi de-a lungul celor mai înalte vârfuri ale munților Atlas, prin pasul Tizi N’Tichka, cunoscut ca fiind unul dintre cele mai dificile drumuri, cu o lungime de 54 de km și care ne va oferi o experiență plină de adrenalină. Seara va fi plină de culoare și gust pentru că ne-o vom petrece în celebra piață Djema El Fnaa. Pustie ziua, seara ea se transformă într-un spectacol în sine. Sute de tarabe sunt instalate aici și toate vând câte ceva: mâncare, dulciuri, sucuri, fructe. Ne vom așeza pe băncuțe și vom mânca din nou, din toate bunătățile culinare ale gastronomiei marocane. Noaptea o vom petrece în Marrakech, la Hotelul Meriem 4* (sau similar).

Ziua 08: Marrakech

Ziua a 8-a în Maroc o vom petrece în Marrakech, unde vom vizita principalele atracții turistice, precum: Palatul Bahia – vom încerca să descoperim misterele ascunse ale acestei impresionante construcții, cu tavane sculptate migălos în lemn de cedru și mozaicuri în care s-au cuibărit culori țipătoare: albastru-cobalt, verde-smarald și ocru, cu o arhitectură cu influențe andaluze ce îmbină stilul islamic și marocan, cu un labirint de coridoare înguste, întunecate și răcoroase ce ne vor ghida către curți și grădini însorite. Pe măsură ce înaintăm suntem parte a poveștii nemuritoare, cu secrete bine păstrate între ziduri coșcovite, alături de decorațiuni impresionante din stuc sau lemn, sfidând timpul ce a vrut să-și pună amprenta; Grădina Majorelle – inspirată din prestigioasele grădini islamice, are aproximativ 300 de specii de plante si aparține marelui designer de moda Yves Saint Laurent, însă a fost creată de pictorul francez Jacques Majorelle (1886-1962), aflându-se astăzi sub tutela Fundației Pierre Berge – Yves Saint Laurent; Les Tombes – Mormintele Saadiene, datează din timpul sultanului Ahmad al-Mansur (1578-1603) din dinastia saadiană, abandonate timp de secole, au fost redescoperite în 1917 prin fotografiere aeriana și au fost renovate, fiind o atracție majoră pentru vizitatorii Marrakech-ului datorită frumuseții decorului lor; Mausoleul cuprinde mormintele a aproximativ șaizeci de membri ai dinastiei Saadi care își au originea în valea râului Draa. Seara o petrecem din nou în Djema el Fnaa și stăm la hotelul nostru.

Ziua 09: Marrakech – Essaouira

Azi mergem din nou către ocean, la Essaouira. Cunoscută pe vremuri ca Mogador, Essaouira este un oraș fortificat, pe malul oceanului, cu străduțe înguste, pline de magazine, restaurante, vânzători ambulanți, tarabe cu pește și fructe. Acum este pe lista Unesco, fiind pentru mult timp, puntea de legătură a Marocului și a zonei sahariene cu Europa și restul lumii. Până în Essaouira, ne vom opri pentru o scurtă pauză de fotografii cu caprele care se cațără în copacii de argan. Vom vizita cooperativa unei doamne care produce ulei pur de argan – extrem de bun pentru tenul și părul doamnelor, trecem prin piața de pește, ne plimbăm pe plajă și admirăm vechiul port al acestui oraș medieval.

Vizităm piețele și magazinele de bijuterii, meșteșuguri și condimente ale orașului vechi; cine  vrea, poate să guste și un melc fierbinte de la un vânzător ambulant sau niște fructe de cactus proaspete. Seara revenim in Marrakech.

Ziua 10: Marrakech – Casablanca – Bucuresti

Azi este ultima zi în Maroc, așa că vom pleca spre Casablanca. Vom fi transferați spre aeroport pentru plecarea spre România.

Preț circuit în Maroc

Prețul este unul corect raportat la complexitatea programului din cele 10 zile si 9 nopți petrecute acolo.

Modalitate de plata:

  • pentru rezervare se achită minim un avans de 600 eur/persoană
  • diferența rămasă se achită cu 45 zile înainte de data plecării. – copii până în 6 ani achită 750 euro, copii intre 6 – 12 ani achită 975 euro

Condiții actuale de intrare în Maroc:

Este necesar pașaport cu o pagină liberă, valabil minim 6 luni de la data întoarcerii în țară (nu este acceptat pașaportul temporar). Consultați condițiile de călătorie în Maroc accesând linkul: https://www.mae.ro/travel-conditions/3726

Circuit Maroc: Servicii incluse în prețul pachetului

  • Avion București – Casablanca – București, cu escală în Paris – Taxe de aeroport – Bagaj de mână de 8kg
  • Transferul de la aeroportul din Casablanca la hotel în prima zi, la sosire în Maroc
  • Transportul cu autocarul pe toata durata vacanței
  • Transport cu autocarul la atracțiile turistice conform programului
  • Vizite la atracțiile turistice conform programului
  • Cazarea 8 nopți la hotelurile menționate, de 3* sau 4*cu mic-dejun inclus
  • Cazarea 1 noapte în cort în deșert cu petrecere și cină
  • 1 cină în Dades
  • Tur ghidat în Fes
  • Safari cu jeep-ul în deșert
  • Plimbare cu cămila pe dunele de nisip, acompaniați de ghizii berberi
  • Transfer spre aeroportul Casablanca în ziua plecării.

Servicii neincluse

  • Bagaj de cală de 23kg (costă aproximativ 50 euro/pers)
  • Asigurarea medicală și storno (recomandată)
  • Băuturi și alte cheltuieli personale (de ex. suveniruri)
  • Alte mese în plus față de cele menționate în program (Maroc nu este o țară scumpă, rezervați-vă în jur de 10-15 euro pentru fiecare masă)
  • Bacșiș pentru șofer, ghid, cărătorii de bagaje, parcări etc; 40 euro/pers, se va achita în prima zi către însoțitorul de grup.
  • Intrări la toate obiectivele turistice menționate în program – se achită la fața locului de fiecare turist in parte.

Excursii opționale circuit în Maroc

  • excursie opțională de o zi la cascada Ouzoud – 40 euro/persoană
  • petrecere cu cină în stil marocan în Marrakesh – 70 euro/persoană
  • hammam și spa specific marocane (dimineața sau după-amiaza) – începând de la 50 euro/persoana, în funcție de opțiuni
  • Acestea vor fi achitate în prima zi către însoțitorul de grup și nu sunt rambursabile.

Preț circuit în Maroc: 1500 euro/persoană

Rezervă-ți locul acum:

✆ +40 788 486 724 Oliver Bulai
✆ +40 788 490 664 Dana Bulai
✉ office@dreamteamholidays.ro

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

THE TRAIN RIDE ADVENTURE

    Participăm la marea revoluție arabă din 1916 într-un tren autentic care datează din perioada aceea în Wadi Rum. Este o experiență unică și vom avea prilejul să învătăm istorie participând la revoluție. (Opțional)