5 motive să alegi un circuit in Iordania în locul unui sejur

Se spune că de unele locuri te îndrăgostești din prima clipă, dar ai nevoie de o viață ca să le descoperi toate misterele. Regatul Hașemit al Iordaniei, acest mic tărâm ce se întinde de la legendara Mare Moartă la străvechiul și stâncosul Galaad, pare să ocupe puțin spațiu între puternicii lui vecini. Dar istoria sa se întinde de-a lungul mileniilor, iar teritoriul său a fost traversat de nenumărate neamuri. Un călător atent poate descoperi într-un circuit în Iordania urmele ingenioșilor egipteni, războinicilor nomazi, rătăcitorilor beduini, învățaților din Babilon și Asiria, cuceritorilor romani, sofisticaților greci, cavalerilor cruciați. Celebrul oraș din stâncă, Petra, comoara Iordaniei, este o astfel de incursiune în istoria mai multor civilizații.

O privire care caută frumusețea o poate găsi pretutindeni în Regatul Hașemit, în arabescurile moscheelor și castelelor din deșert, în priveliștea aproape nelumească a întinselor Wadi,  în experiența uluitoare a plutirii pe suprafața Mării Moarte și în ospitalitatea oamenilor, gata oricând să te primească la mesele lor și să-ți servească tradiționalul mansaf.  Iordania este o țară islamincă, dar trecutul ei aduce laolaltă credințe și obiceiuri felurite, care se dezvăluie numai atunci când alegi să vezi această țară din multiple perspective.  De aceea, un circuit în Iordania este prima alegere, dacă vrei să-ți creezi o imagine cuprinzătoare a acestei țări.

Un sejur în Iordania este asemeni unui album cu fotografii: te conectează cu senzația unor locuri și îți deschide gustul de a explora mai mult. Un circuit este asemeni unui film: o experiență dinamică, în care fiecare scenă este legată de alte scene, fiecare peisaj face parte dintr-un întreg. Iar la sfârșit, un circuit în Iordania îți dă sentimentul că ai înțeles mai profund această țară fascinantă și că acum face parte din sufletul tău. Și, dacă simți nevoia unor motive mai concrete pentru care să alegi un circuit în Iordania în locul unui sejur, le poți descoperi în rândurile care urmează.

1. Un circuit în Iordania este o experiență de diversitate

Dacă ai ales să evadezi din lumea prea agitată a modernității și să te reconectezi cu sentimentul arhaic al călătorilor deșertului, Iordania este locul perfect al cunoașterii și revelațiilor. Fără să renunți la confort sau relaxare, pe care această țară le poate oferi din plin, primești, în plus, acces la o aventură unică a minții și a spiritului. Iordania îți deschide această cale, fie că alegi un sejur, fie un circuit pe tărâmurile sale. Cu toate acestea, dacă ești o fire curioasă, dacă  ai o minte cercetătoare și o inimă liberă, un circuit în Iordania va dobândi întâietate asupra unui sejur. De ce? Pentru că îți oferă o imagine multidimensională a acestui loc deopotrivă fascinant, mistic, plin de înțelepciune, primitor și tainic. O întâlnire cu totul altfel cu lumea și cu sufletul, din care vei ieși  transformat.

Un circuit în Iordania este o experiență de diversitate, care te pune, rând pe rând, în roluri surprinzătoare. Poți privi această țară cu ochii aventurierului, asemeni lui Indiana Jones descoperind splendorile din Petra. Acum mai bine de trei decenii, George Lucas, creatorul profesorului Jones (interpretat admirabil de Harrison Ford), a ales să plaseze acțiunea filmului său în Petra, întruchipând aici Templul Soarelui în Indiana Jones și Ultima Cruciadă. Tezaurul din Petra i-a servit ca sursă de inspirație; această comoară nabateeană fascinează și astăzi  mii de turiști și căutători de mistere. Poți fi și tu asemeni unui arheolog, descoperind ruinele orașelor antice, templele străvechi, altarele rituale din vârful munților sau impresionantele monumente din vremea Romanilor.

Precum un împătimit al științelor pământului, poți explora misterioasele Wadi, cu peisaje selenare, formațiunile capricioase de stâncă, dunele  roșiatice, canioanele pline de petroglife.  Poți fi un căutător de tradiții, un beduin care doarme sub cerul înstelat sau, pur și simplu, un turist lipsit de griji care se lasă purtat pe valurile sărate ale Mării Moarte. 

Iar dacă vrei să experimentezi viața de noapte, Amman, capitala Iordaniei, îți oferă nenumărate posibilități. Acest oraș este al patrulea cel mai vizitat din Levant, cu resorturile sale ultramoderne, restaurantele opulente și piețele pline de culoare, tradiționalele Souks. O plimbare de seară în Amman poate începe pe Rainbow Street și continua până dimineața în barurile și cluburile de noapte cu jocuri de lumini ce îi uimesc pe vizitatori.

2. Ai sentimentul că trăiești o aventură în fiecare zi

Un circuit de șapte zile în Iordania poate fi o revărsare de senzații, provocări și descoperiri. Curiozitatea și entuziasmul vor marca fiecare dimineață, iar locurile, obiceiurile și oamenii pe care îi vei întâlni îți vor depăși, adesea, orice așteptare. 7 zile sunt suficiente pentru a te îndrăgosti iremediabil de Iordania, pentru a te conecta cu sufletul acestor locuri.

 ”Beduinii nu îl caută pe Dumnezeu în interiorul lor; ei sunt siguri că se află în interiorul lui Dumnezeu.”, acesta este un citat al celebrului Lawrence al Arabiei, britanicul care a contribuit la revoltele arabe și a deschis gustul multor călători pentru aceste teritorii. Într-adevăr, călătorind prin Iordania ai sentimentul că mergi în interiorul unei minți divine: uluitorul oraș în stâncă de la Petra nu pare făcut de constructori umani, iar întinsul Wadi Rum nu pare un loc de pe Pământ.

Multe circuite încep din Amman și te poartă de-a lungul și de-a latul Regatului Hașemit, de la  Jerash la Muntele Nebo, unde începe Țara Făgăduinței, de la Petra la Aqaba, de la Marea Moartă la Marea Roșie. Desigur că planurile de călătorie pot să difere, dar un circuit va include întotdeauna acele locuri care vorbesc despre esența Iordaniei și o fac de neuitat.

Pentru mulți, Iordania înseamnă Petra, dar sunt multe alte comori ascunse, ce completează imaginea acestei țări.

În inima Petrei te vei simți asemeni unui explorator și vei avea senzația că găsești la fiecare pas o comoară. O singură zi nu este de ajuns pentru a cunoaște Petra în detaliu, dar este suficient pentru a trezi aventurierul din tine și pentru a-ți smulge exclamații de uimire.

  • Călătorind prin Wadi Rum, vei simți fiorul deșertului și vei înțelege de unde vine mirajul acestor teritorii singuratice, populate de vânturi și fantasme.
  • La Jerash te vei gândi cu nostalgie cum trece gloria lumii, dar nu îți vei putea înfrâna admirația față de geniul arhitecților romani.
  • În castelul din Ajloun vor ajunge la tine ecouri ale luptelor dintre cavalerii cruciați și trupele cutezătorului Saladin.

Iar aventura continuă pe țărmurile celor două mări legendare ale Iordaniei. De la insulele de sare ale Mării Moarte la recifurile de corali din Marea Roșie,  un circuit în Iordania poate oferi suficient timp liber pentru a te bucura de momente de relaxare, experiențe termale, scufundări sau chiar o plimbare tihnită în apus, dacă te cazezi într-unul din resorturile de pe litoral. 

3. Poți să cunoști mai profund istoria, cultura și geografia unei țări incredibile

Un circuit în Iordania poate fi un adevărat itinerariu al cunoașterii, o experiență culturală amplă, din care să te întorci îmbogățit.

Legenda spune că atunci când Moise și evreii au fugit din Egipt, faraonul și o parte din armatele sale au pornit în urmărirea lor. Când au ajuns la Petra, magii faraonului au creat printre stânci un templu nemaivăzut, Al-Khazneh sau Trezoreria, unde au ascuns avuțiile regale.  Conform folclorului local, mulți tâlhari, pirați și beduini au încercat să găsească comoara și au tras focuri de armă în urna dintre stânci. Dar Petra nu ascunde un tezaur material , ci este un simbol al  bogăției minții și spiritului. Niciun călător nu poate pretinde  că a înțeles Iordania pe deplin dacă nu vizitează Petra, orașul trandafiriu, construit în secolul al VI-lea îCh de misterioasele triburi nabateene. Este unul dintre cele mai vestite situri arheologice din lume, cu templele sale săpate direct în stâncă, cu vestitele rezervoare de apă, cu obeliscurile și ruinele străvechi, cu priveliștile nemaivăzute care fac Petra să se numere printre cele 7 minuni ale lumii.

Canionul Siq, Trezoreria, Strada Fațadelor sau Mănăstirea Al Deir sunt câteva dintre cele mai faimoase și uluitoare locuri din orașul milenar. Mai puțin cunoscută, dar fermecătoare, Mica Petra, o enclavă săpată și ea în stâncă, este o țintă turistică fascinantă, inclusă în Patrimonul Unesco, la fel ca ”sora” ei mai mare.

Dacă Petra este locul de intersecție a marilor civilizații (de vreme ce pe aici au trecut triburile semitice, egiptenii, grecii, romanii, armatele și cruciații creștini), enigmaticele Wadi poartă pecetea rătăcitorilor arabi, îndrăgostiți de libertate și de cerul înstelat.  Există încă sate pe lângă Petra și în inima deșertului, unde oamenii trăiesc în corturi și păstrează tradiții vechi de sute de ani. Dar există și case de oaspeți deținute de beduini, așezăminte cu tot confortul și mici pensiuni cochete unde poți găsi odihnă și savura arome tradiționale, intrând în vorbă cu oameni prietenoși și calzi.

Desigur că un itinerariu cultural poate include castelul din Ajloun, un exemplu magnific de arhitectură militară defensivă, locul în care trupele ayubide ale sultanului Saladin i-au înfruntat pe cruciații ce apărau Ierusalimul. Peisajul care se vede din cetate este, la rândul lui, spectaculos, o oază verde ce coboară în valea pitorescului Iordan, râul sacru al Orientului. 

Iar cei care vor să simtă aerul altor timpuri, nu trebuie să rateze anticul Jerash sau Gerasa, o așezare neolitică peste care s-au suprapus alte civilizații,  un loc a cărui întemeiere îi este atribuită când lui Alexandru cel Mare, când unui rege seleucid, când dinastiei ptolemeice.

Cel mai adesea un circuit în Iordania include și litoralul. Marea Roșie, odinioară loc al înfruntării biblice dintre Moise și trupele egiptene, este acum liniștită. Te poți opri pe plaja care oferă o sumedenie de activități acvatice și poți decide cum să-ți petreci timpul liber: relaxându-te și ascultând valurile, făcând înot și scufundări în ape cristaline, excursii cu barca, admirând un mirific apus de soare… În ce privește Marea Moartă, numele puțin înspăimântător este îmblânzit de surprinderea copilărească pe care o ai când te culci pe apele sale și te menții la suprafață. Sarea din adâncuri nu permite viețuitoarelor să trăiască aici, dar oferă turiștilor acest fenomen uluitor, de a sta pe apă, fără să înoate.  În plus, Marea Moartă este locul în care poți găsi alinare pentru suferințele trupului și chiar secrete ale reîntineririi.

4. Un circuit în Iordania te conectează cu spiritul nomad și liber

Cine cunoaște răsfățul orașelor din Iordania, siturile sale milenare și cultura impresionantă nu a simțit decât o parte din spiritul hașemit. Pentru că experiența Iordaniei nu este întreagă până nu pătrunzi în inima unui bătrân Wadi și nu privești măcar o dată Calea Lactee stând așezat pe nisip, lângă un cort beduin.  Un circuit în Iordania îți poate oferi o astfel de experiență fără egal, pe care nu o vei regăsi într-un sejur, oricât de confortabil și însuflețit ar fi.

În rezervația naturală din Wadi Musa, parte din Patrimoniul Unesco, poți găsi tabere de corturi ce oferă toate facilitățile, destinate special pentru călătorii care își doresc să se afle în natură, dar fără să renunțe la confort.  Astfel de campinguri sau glamping (”glamorous camping”) se găsesc și în Wadi Rum, oaze grațioase în sălbăticia deșertului, îmbinând libertatea beduină cu răsfățul unui sultan. Wadi Rum Bedouin camp este o locație incredibilă, inclusă frecvent într-un circuit în Iordania. Mulți spun că seara petrecutâ în campingul beduin a fost cea mai spectaculoasă din întreaga călătorie, iar splendidul răsărit de soare în deșert va rămâne pentru totdeauna  în memoria lor. Desigur, experiența este completă după o călătorie cu jeepul  de-a lungul peisajelor lunare, bizarelor formațiuni de sâncă, podurilor naturale suspendate și celebrelor petroglife și gravuri ornamentale,  vechi de mii de ani.

”Am trăit un vis, o experiență care m-a făcut să înțeleg ce înseamnă magie.”, ”O bijuterie ascunsă, o priveliște absolut uluitoare…”,  ” Un loc care îți taie respirația, desprins parcă din filme…”, acestea sunt aprecieri unanime ale turiștilor care au călătorit în Wadi Rum.

5. Într-un circuit întâlnești oameni noi și poți lega frumoase prietenii

Nu în ultimul rând, un circuit în Iordania este prilej de întâlnire, în sensul cel mai profund uman: o experiență de suflet. Poate că printre cei cu care călătorești se ascunde un prieten de nădejde. Ori poate că printre oamenii locului te așteaptă un înțelept, un ghid sau un mentor.  Chiar dacă întâlnești o singură dată o persoană,  este posibil să lase o amprentă puternică în inima ta. Un circuit în Iordania poate fi cheia pentru noi relații care să-ți îmbogățească experiența.

Se spune că oamenii din Iordania sunt ospitalieri, generoși și te întâmpină cu respect și prietenie. Amman este unul dintre cele mai liberale orașe arabe, o adevărată metropolă care concentrează mai mult de 90% din populația Iordaniei. Aici poți întâlni multe persoane care împărtășesc o viziune occidentală, dar și păstrători ai obiceiurilor arabe și islamice. Aceste rânduieli sunt cu atât mai pronunțate în regiunile rurale. Cât despre beduinii din deșert, mulți trăiesc după vechile tradiții și chiar se consideră ”adevărații arabi” din Iordania.

Fiind o astfel de intersecție culturală, cu siguranță că ai ce să înveți dintr-o întâlnire cu iordanienii. Chiar dacă găsești multe locuri ”ca în Vest”, Iordania în întregul ei este un teritoriu al tradițiilor, o țară cu o religiozitate puternică și cu multe obiceiuri ancestrale. Te poți opri în cortul unui beduin, care îți oferă cu un ceai aromat cu Habak, o plantă asemănătoare mentei. Poți participa la un festival local,  precum cele din Jerash și Aqaba, care celebrează arta și cultura iordaniană, prilej ideal pentru noi relații. Poți participa la o masă de familie, în care să încerci feluri tradiționale (mansaf, falafel, hummus, zarb  sau mutabel) ori dulciuri delicate, precum Kunafa, cel mai renumit desert din Amman, cu brânză moale și griș, înmuiate în sirop de trandafiri. Sau poți merge, pur și simplu, într-o piață iordaniană,  precum Souk Jara de pe Rainbow Street, unde să te bucuri deopotrivă de bunăvoința și de ingeniozitatea vânzătorilor artizanali.

Aceste daruri și multe altele ți se oferă dacă alegi un circuit în Iordania.  Ți se cer, în schimb, o minte deschisă, dorință de aventură, un spirit îndrăzneț și multă curiozitate, pentru a aprecia cu adevărat comoara pe care o primești.

VIS și MAGIE cu DreamTeam Holidays

Descoperă circuitele de poveste în Iordania >>> AICI.

Citește și:

Circuit în Maroc: 10 zile si 9 nopți de aventuri și experiențe magice

De ce un circuit în Cappadocia este experiența supremă a călătorului însetat de peisaje

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

THE TRAIN RIDE ADVENTURE

    Participăm la marea revoluție arabă din 1916 într-un tren autentic care datează din perioada aceea în Wadi Rum. Este o experiență unică și vom avea prilejul să învătăm istorie participând la revoluție. (Opțional)